Prejudecati, contradictii si altele

O sa abordez aici un subiect care ma "racaie" de ceva timp....Cred ca totii tinerii parinti au trecut prin asa ceva, au avut parte de tot felul de sfaturi binevoitoare : trebuie sa faci asa, nu asa etc....Si eu am avut parte de asemenea interventii din toate partile : parinti, prieteni, colegi etc...O sa incerc sa abordez subiectele pe rand :

Alaptarea. Eu l-am alaptat pe Rayane in primele  6-7 luni. Da, a fost putin, dar oricum atat cat a fost a fost ok, stiu ca se putea mai mult, dar asa au fost circumstantele. Cel mai enervant din sfaturi a fost sa-i fac un program de supt : la 3 ore, noaptea sa incerc sa-l dezvat etc...vreau sa spun ca nu am urmat deloc aceasta interventie "binevoitoare"...da, poate in medie asta e programul pentru beblusi, dar de unde si pana unde trebuie generalizat? nu toti bebeii sunt la fel, nevoile lor difera...In primele saptamani vreau sa spun ca statem cu Rayane la san aproape non-stop...cate o ora sau chiar si mai mult. Dupa 30 de min daca cerea, il puneam din nou la san, adormea, se trezea , mai cerea...si tot asa...de unde si pana unde sa-i fac un program? Atat cat l-am alaptat a fost la cerere, acolo unde vroia si cat vroia. L-am alaptat si in masina, si in parcare, si pe banda de urgente pe autostrada, in parc, la iesirea din supermarket, oriunde...cand avea nevoie si cat vroia....da, poate m-am lovit si de priviri mai putin calduroase...Si ce? Ceea ce e important e ca el sa se simta in siguranta, sa aiba lapticul mult-dorit cand vrea. Chiar consider ca e super-important in primele luni sa lasam deoparte tot felul de prejudecati legate de alaptat...e un act cat se poate de normal, natural si firesc! 

Plansul : "Lasa-l sa planga sa faca plamani!"....si acum mi se ridica parul in cap de nervi cand imi aduc aminte..NU mi se pare o explicatie pertinenta. In plus, in primele luni de viata plansul la bebe chiar nu e un capriciu, e vorba de exprimarea unor nevoi! eu chiar nu l-am lasat sa planga, il luam in brate, il plimbam, il leganam....asa ne simteam amandoi bine :)

Somnul - una din cele mai des intrebari care mi-a fost pusa inca de la inceput e daca "isi face noptile". Oare asta e lucrul cel mai relevant pentru un bebe? Dupa parerea mea, NU. Oricum pot spune ca oarecum am avut noroc, Rayane a dormit noptile de pe la 2-3 luni. Pana atunci se trezea de vreo 2-3 ori pe noapte. Intotdeauna am fost langa el, i -am dat piept si noaptea, fara sa-i pun limita de timp, cand se satura facea nani. Poate daca era un bebe agitat care nu dormea noptile deloc, consideram somnul ca pe o problema, dar nu am avut probleme de genul asta...eram pregatita din-ainte..stiam ca un bebe presupune disponibilitate 100% din timp mai ales in primele luni, asa ca mi s-a parut perfect normal sa se trezeasca noptile, sa nu mai am timp pentru mine aproape deloc...In primele 3 luni a dormit cu noi in camera, apoi dupa ce a inceput sa doarme noptile, a dormit in camera lui care e lipita de a noastra...asta pentru ca era el pregatit, daca el cerea cu noi, sigur il ascultam....

Adormitul :  adormit la san / in brate / leganat pe picioare / singur etc... o mie si una de variante, nimic nu se poate generaliza, fiecare parinte stie ce e mai bine pentru bebe. Noi le-am incercat pe toate. Cand era mic de tot adormea la san, foarte rar plimbat in brate , apoi o buna perioada adormea si leganat pe picioare si mai nou adoarme singurel. Am avut foarte multe discutii pe tema asta. Mama mereu imi spunea/imi spune : "cum sa lasi copilu sa doarma singur?"; pai uite asa ii este lui bine acum....se simte in largul lui in patut si adoarme singur. Sunt momente in care are nevoie de mine si il iau in brate, dar in general adoarme singurel. Asta nu inseamna ca-l iubesc mai putin. Cand adormea pe picioare, iarasi o gramada de lume : vai, trebuie sa adoarma singurel, nu e bine pentru el asa, etc....Ba uite ca i-a fost bine si asa, si nu m-a deranjat cu nimic. Acum cand s-a facut mai mare si era din ce in ce mai greu de transferat in patut + ziua la bona e mai ok sa doarma in patut, da, l-am invatat sa doarma singurel si e ok asa. Deci eu nu sunt pro 100% pentru o metoda in special, mai degraba sunt PRO pentru metoda care e mai potrivita in momentul respectiv pentru bebe.

Temperatura / raceala - primele semne de raceala/boala sunt intotdeauna ceva impresionant pentru tinerii parinti, mai ales cand e vorba de primul copil. Intotdeauna te intrebi daca ai facut tot ce era de facut ca puiutul sa fie bine. Da, recunosc si noi am facut parte din parintii care s-au panicat la primele episoade de febra ale micutului. Am ajuns chiar si la urgente, dar eu una nu fac parte din parintii care sar cu sacu de medicamente pe bebe...Aici, in Franta, se recomanda administrarea de anti-piretice la temperatura peste 38.5°C. Am prietene care la 37.5° sar cu paracetamol....si mai grav la primele semne de raceala cu antibiotic. Asta e alta poveste, dar oricum sunt anti-antibiotice. Bineinteles, cand chiar e nevoie, nu zic nu...dar in majoritatea cazurilor se poate evita...

Olita - Da, este unul din subiectele recente de controversa. "Cum? Are 11 luni si nu l-ai pus pe olita???", "Pai ar trebui invatat sa faca la olita" etc....NU, NU L-AM PUS si nici nu intentionez in viitorul apropiat. Nu, nu e vorba de comoditatea mea, ci de faptul ca am mai citit si eu prin stanga, prin drepta, ...un bebe de 11 luni nu isi poate controla din punct de vedere fizic sfincterele...asa ca degeaba l-as tine eu pe olita ore in sir...si daca ar face ar fi pura intamplare...asa ca o sa astept 18/24 luni pentru a incerca. O alta varianta auzita e ca bebe e gata sa faca la olita atunci cand poate urca/cobori singur scarile... nu stiu, vom vedea, pentru moment nu face parte din obiectivele noastre pe termen scurt. 

Sigur mai sunt si alte subiecte pe care le-am omis, dar cam atat mi-a venit in cap acum, o sa revin cu un update daca apare ceva nou.