... in continuarea postului precedent...
Trebuie sa recunosc ca in ultimele luni ale sarcinii am fost cam stresata de eventualitatea unei nasteri inainte de termen (desi, recunosc, eram paranoia pentru ca nu aveam nici un simptom)..la grija faptului ca bebe sa fie bine la mine in burtica pana la termen se mai adauga si un alt stres extern si anume faptul ce ne-am mutat in alt apartament mai mare fix cu 3 saptamani inainte sa nasc...vroiam ca totul sa fie pregatit la sosirea ingerasului meu cel mic. Pana la urma stresul a fost nefondat pentru ca am ajuns pe data de 19 august 2010 (DPA) si bebe tot nu venise si nu dadea nici un semn.
Pe 20 august seara, ne uitam linistiti la un film, cand am simtit ca pierd apa, dar defapt nu a fost asa cum auzisem ca pierzi muuuuulta apa, ci doar f putina a fost. Fiind terorizata de ideea de a ajunge la maternitate si a sta pe holurile spitalului in asteptare, am preferat sa stau acasa, sa nu ma alarmez, pentru ca oricum nu aveam dureri. In timpul noptii bineinteles nu am dormit deloc pentru ca eram stresata daca am facut bine ca am ramas acasa + ca am inceput sa am ceva contractii. Am incercat eu sa le cronometrez, dar nu-mi iesea deloc, le aveam cam neregulate....Spre dimineata, pe la 4.30 am decis sa plecam la maternitate sa verificam ce si cum.
Asadar la 5 de dimineata am plecat cu valiza pregatita, dar imi amintesc ca eram f zen, nici nu ziceai ca ma duc sa nasc sau ca am contractii. O data ajunsi la maternitate, m-au controlat si mi-au confirmat ca membrana e fisurata (din cauza asta pierdusem doar f putin apa) si contractiile nu sunt regulate...dar din motive de "igiena" pentru bebe (o data membrana fisurata el nu mai e in mediu steril, exista riscul de infectii) m-au oprit la spital. Spre 6 dimineata am mers in camera unde mai era o proaspata mamica. In tot acest timp sotul a ramas cu mine. Aveam contractii, dar nu f regulate, nimic alarmat, dilatatia era de-abia la inceput...asa ca am facut turul maternitatii de mai multe ori, am mers, am urcat scari, am mai stat si intinsa. Din timp in timp veneau sa ma controleze pe mine (dilatatie, contractii) si pe bebe (bataile inimii).
Pe la ora 14.30-15 la control mi se spune ca eu sunt ok, dar ca bebe are bataile inimii cam neregulate, asa ca mi-au zis sa ma prepar pentru sala de nasteri. Eu am ramas perplexa pentru ca nu simteam ca a venit momentul, contractiile nu erau deloc regulate si nu-mi venea sa cred ca plecam doi si ne intoarcem 3 de acolo. Asadar am mers pe picioarele mele si impreuna cu sotul spre sala de nasteri ca sa ma poata lega la monitorizare (sa poata interveni in caz de nevoie). Dupa ce m-au legat la aparate a inceput o lunga asteptare, trebuia sa stau acolo intinsa...nu mai aveam libertatea de miscare. Apoi a venit momentul sa-mi puna perfuzie...o adevarata catastrofa pentru ca nu mi-au nimerit venele deloc!...au incercat vreo 3 persoane, pana la urma a venit un anestezit ca sa mi puna perfuzia, care cu chiu cu vai a reusit...Asta dupa ce aveam mainile pline de umflaturi si vanatai. O data perfuzia pusa si cum contractiile nu erau regulate, mi-au pus ceva in perfuzie pentru a accelera perfuziile. Asteptare...contractii mai puternice, aparatul care imi arata bataile inimii puiutului meu si bineinteles sotul alaturi ... In toata aceasta asteptare am avut un moment de cumpana, in care recunosc ca mi-a fost frica : atunci cand ritmul batailor inimii lui bebe a scazut, eram singuri in sala, dar imediat au venit 2 infirmiere (banuiesc ca aveau acces la monitorizarea de la aparate...) si au actionat : m-au calmat , mi-au oprit oxitocina (pt accelerarea contractiilor) si mi-au pus masca de oxigen pentru bebe (da, atunci chiar mi-a fost frica)....sincer nu stiu cat a durat situatia asta dar mie mi s-a parut ca a fost o eternitate pana au revenit bataile inimii la normal...
Apoi mi-au pus epidurala, a fost f ok, mi-au explicat cum functioneaza sistemul de anestezie : defapt ei la inceput mi-au facut o doza minima de anestezie apoi mi-au dat mie un butonel (legat la perfuzie unde era si anestezia) pe care mi-au zis sa apas cand simt ca ma doare. Mi s-a parut f cool ideea de a-ti controla tu doza de anestezie...bineinteles nu poti depasi o anumita limita, dar ideea in sine e geniala. Stiind de la cursurile de preparare pentru nastere de riscul unei anestezii prea puternice (riscul ca in momentul expulziei sa fii atat de anesteziata incat sa nu mai poti participa activ, sa nu mai poti impinge eficient), nu am abuzat de acel butonel, dar da, apasam din cand in cand.
Cu A. (sotul) alaturi si cu moasa care ma controla din timp in timp, pot spune ca nu am simtit cand a trecut timpul. Normal ca aveam contractii si le simteam iar tin minte ca pe la 22.30-23 o data cu contractiile aveam si acea senzatie (destul de naspa) de a merge la toaleta...aici a fost cam dur, ca senzatia de a merge la toaleta ma facea sa ma incordez si practic nu-l lasam pe bebe sa coboare....
Pe la ora 23 si putin moasa a decis ca poate incepe ultima faza expulzia. M-au pregatit si practic faza asta a inceput pe la 23.30. Alaturi era bineinteles A., moasa care ma ajuta cu indicatii (pt mine) si inca o infirmiera (neonatalog pt bebe). Stiind dinainte ca ultima faza dureaza max vreo 30 de min, ma gandeam gata, bebe o sa fie nascut pe 21 august...numai ca....el nu a fost de acord cu 21 si a vrut 22 :))...Stiam si ca dc bebe nu iese in 30 de min se intervine cu forceps sau ventuza pentru a-l scoate...asa ca sincer am fost cam stresata pe ultima suta de metri :d....dar cele doua infirmiere au vazut ca ma descurc si desi am depasit cu putin cele 30 de min, nu au chemat nici un medic si bebe a iesit fara ajutor, iar eu nu am avut nici ruptura si nici epiziotomie...ce mai : "ca noua" :))
Bebe s-a nascut pe 22 august 2010 la ora 00.05. Nasterea din punctul meu de vedere a fost f ok, nu o sa uit niciodata acele clipe magice. Totul a fost mai bine decat ma asteptam (fata de toate povestile de groaza pe care le auzi inainte). Acum sa spun cateva vorbe si dupa perioada imediat urmatoare nasterii, pentru ca am citit mai multe povestiri si chiar am fost uimita de unele moduri de functionare ale maternitatilor din Ro (eu am nascut in Franta). Deci imediat cum l-au scos pe bebe, inainte de a-i face orice, l-au pus direct pe mine (da, fara sa-l spele, si chiar nu e asa cum se zice "urat", chiar nu a fost murdar). Nu o sa uit niciodata ochisorii lui mici care s-au uitat spre mine (desi stiu ca nu ma vedea) prima data. Apoi i-au propus tanarului tatic sa taie cordonul, dar cum se gandea ca ne doare pe mine sau pe bebe, i-a fost frica asa ca nu l-a taiat el. Apoi cat timp mi-au curatat si mi-au scos placenta si ce mai era pe acolo (defapt chiar nu mai stiu ce au facut, oricum nu mai simteam nimic si eram printre nori de fericire) bebe a stat la mine in brate putin. Apoi a plecat cu tati si cu tipa neonatalog in camera de alaturi pentru cantarit, masurat etc. 3 250 kg si 53 de cm :)
Dupa control mi l-au adus in brate si m-au mai tinut in sala de nasteri inca 2 ore (asa e protocolul, pentru supraveghere). A fost genial : l-am pus la san , a adormit, tati era cu noi....sincer a fost GENIAL.
Pe la 3 am ajuns si noi in camera, cu bebe cu tot bineinteles. Bebe a dormit f bine pana dimineata la 7 ....
Per total, cateva concluzii
- o nastere foarte ok
- in tot sejurul de 4/5 zile la spital nu am vazut urma de medic in afara de pediatrul care l-a examinat pe Rayane la consultatia obligatorie inainte de externare
- maternitate baby friendly : bebe a stat numai cu mine incepand cu minutul 0, alaptare la cerere, ajutor pentru alaptare, antisupliment cu biberon la inceputul alaptarii...
per total o nastere de 9/10 (intotdeauna e loc de mai bine :d)
